ALEGERILE 
Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.
Cuvântează sau acționează cu o minte impură
Și necazurile te vor urma,
Asemenea roții ce urmează carul tras de vită.
Noi suntem ceea ce gândim.
Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre.
Prin gândurile noastre noi creăm lumea.
Cuvântează sau acționează cu o minte pură
Iar fericirea te va urma,
Asemenea umbrei tale, de neclintit.
"Priviți cum m-a insultat și m-a lovit,
Cum m-a trântit și jefuit!"
Trăiește cu astfel de gânduri ș vei trăi în ură.
"Priviți cum m-a insultat și m-a lovit,
Cum m-a trântit și jefuit!"
Abandonează asemenea gânduri și vei trăi în dragoste.
În această lume,
Niciodată ura nu a risipit ura.
Doar dragostea risipește ura.
Aceasta este Legea,
De când lumea și inepuizabilă.
Și tu vei merge pe lumea cealaltă,
Știind asta, cum ai mai putea fi răutăcios?
Cât de ușor răstoarnă vântul un copăcel firav.
Caută fericirea în simțuri,
Răsfață-te cu mâncare și somn,
Și astfel, vei fi și tu dezrădăcinat.
Vântul nu poate răsturna un munte.
Tentația nu-l poate atinge pe cel treaz, puternic și umil,
Pe cel stăpân pe sine și păzitor al Legii.
Dacă gândurile unui om sunt tulburi,
Dacă este nepăsător și plin de minciună,
Cum ar putea el îmbrăca roba galbenă?
Oricine este stăpân pe propria-i natură,
Luminoasă, curată și adevărată,
Acela într-adevăr poate purta roba galbenă.
Confundând falsitatea cu adevărul
Și adevărul cu falsitatea,
Pierzi din vedere inima
Și te umpli de dorință.
Vezi ceea ce este fals ca fiind fals
Și ceea ce este adevărat ca fiind adevărat.
Întoarce-ți privirea către inima,
Urmează-ți propria natură.
O minte necugetată este un acoperiș sărac.
Pasiunea, asemenea ploii, inundă casa.
Dar dacă acoperișul este solid, există un adăpost.
Oricine urmează gândurile impure,
Suferă în viața asta și în cea ce va veni.
În ambele lumi el suferă
Și cu atât mai mult
Când vede greșeala făcută.
Dar oricine urmează Legea,
Se bucură aici și dincolo.
În ambele lumi el se bucură
Și cu atât mai mult
Când vede binele făcut.
Căci mare este răsplata în această lume,
Și cu atât mai mare în cea va să vină.
Oricât de multe cuvinte sfinte citești,
Oricât de multe rostești,
Unde este binele,
Dacă nu acționezi conform lor?
Ești tu un păstor
Ce doar numără oile altuia,
Niciodată intrând pe Cale?
Citește câte cuvinte dorești
Și nu vorbi prea mult.
Dar acționează conform Legii.
Renunță la vechile obiceiuri
Pasiune, dușmănie, prostie.
Cunoaște adevărul și găsește pacea!
Intră pe Cale!
VEGHEA
Atenția mereu trează este calea către viață.
Prostul doarme
Ca și cum ar fi deja mort,
Dar Maestrul este treaz
Și trăiește etern.
El veghează.
El este curat, senin.
Cât de fericit este El!
Pentru că El știe că a veghea înseamnă viață.
Cât de fericit este,
Urmând calea celor treji!
Cu multă perseverență
El meditează, căutând
Libertatea și fericirea.
Stai treaz, gândește, veghează.
Lucrează cu grijă și atenție.
Rămâi pe cale
Și lumina va crește în tine.
Prin veghe și muncă
Maestrul își creează pentru sine o insulă,
Pe care potopul n-o poate distruge.
Prostul este fără grijă.
Dar Maestrul își menține vigilența trează.
Aceasta este cea mai prețioasă comoară.
El niciodată nu cedează dorinței.
El meditează.
Și în puterea propriei hotărâri
Descoperă adevărata fericire.
El înfrânge dorința
Și din turnul înțelepciunii
Privește în jos fără patimă
Asupra mulțimii îndurerate.
Din vârful muntelui
Privește jos către acei
Ce trăiesc la nivelul pământului.
Vigilent printre cei fără minte,
Treaz în timp ce alții visează,
Iute asemenea unui cal de curse
Maestrul gonește ca vântul prin viață.
Datorită atenției mereu treze
Indra a devenit regele zeilor.
Cât de minunat este să veghezi,
Ce nesăbuire să dormi.
Cerșetorul ce-și păzește mintea
Și se teme de capriciile gândurilor proprii,
Arde complet orice înlănțuire
Cu focul vigilenței.
Cerșetorul ce-și păzește mintea
Și se teme de propria-i confuzie,
Nu poate cade.
El a găsit drumul spre pace.
MINTEA
Asemenea făurarului ce-și îndreaptă
Săgețile, cioplindu-le cu grijă,
Maestrul își dirijează
Gândurile hoinare.
Asemenea unui pește afară din apă,
Eșuat pe țărm,
Gândurile se zvârcolesc și freamătă.
Cum s-ar putea ele scutura de dorință?
Ele tremură, sunt instabile,
Rătăcesc după cum vor.
Este bine a le controla,
Iar a le stăpâni aduce fericirea.
Dar cât de subtile sunt,
Cât de evazive!
Este necesar a le calma,
Și dominându-le a găsi fericirea.
Cu ușurință
Maestrul își potolește gândurile.
El pune capăt rătăcirii lor.
Stând în grota inimii,
Găsește fericirea.
Cum poate o minte agitată
Să înțeleagă Calea?
Dacă un om este tulburat,
Cunoașterea nu-l va umple niciodată.
O minte calmă,
Nu mai caută să cântărească
Ce este drept și ce nu,
O minte dincolo de orice opinie,
Veghează și înțelege.
Cunoaște că trupul este un vas de sticlă fragil,
Și fortifică-ți mintea!
În orice încercare
Lasă înțelepciunea să lupte pentru tine,
Să apere ceea ce ai câștigat.
Curând corpul este lepădat.
Ce va mai simți el?
Un buștean nefolositor, întins pe pământ.
Ce va mai ști el?
Cel mai rău dușman al tău nu-ți poate dăuna
La fel de mult ca propriile-ți gânduri, ne păzite.
Dar odată stăpânite,
Nimeni nu te poate ajuta la fel de mult,
Nici măcar tatăl sau mama ta.
FLORILE
Cine va cuceri această lume
Și lumea morții cu toți zeii ei?
Cine va descoperi
Strălucitoarea cale a Legii?
Tu o vei face, asemenea omului
Ce caută flori,
Găsește-o pe cea mai frumoasă,
Cea mai rară!
Înțelege ca trupul
Este doar spuma unui val,
Umbra unei umbre.
Frânge săgețile înflorate ale dorinței
Și apoi, nevăzut,
Scapă de regele morții.
Și mergi mai departe.
Moartea ajunge din urmă omul
Ce culege flori
Cu o minte tulburată și simțuri însetate,
Căutând în zadar fericirea
În plăcerile lumii.
Moartea îl duce cu ea,
Asemenea șuvoiului ce răpește satul adormit.
Moartea îl biruie,
Când cu o minte tulburată și simțuri însetate
Culege flori.
El niciodată nu va fi satisfăcut
De plăcerile acestei lumi.
Albina adună nectarul din floare
Fără a-i denatura frumusețea sau parfumul.
Așa că lasă-L pe Maestru să stea, sau să umble.
Privește la propriile-ți greșeli,
La ce-ai făcut sau ai lăsat nefăcut.
Treci cu vederea greșelile celorlalți.
Asemenea unei flori gingașe,
Strălucitoare dar fără miros,
Sunt cuvintele delicate dar goale,
Ale celui care nu făptuiește după cum vorbește.
Asemenea unei flori gingașe,
Strălucitoare și înmiresmată,
Sunt cuvintele delicate și pline de adevăr
Ale celui care făptuiește după cum vorbește.
Asemenea ghirlandelor împletite dintr-o mulțime de flori,
Împodobește-ți viața cu multe fapte bune!
Parfumul lemnului de santal,
De bujor sau iasomie,
Nu poate călători împotriva vântului.
Dar mireasma virtuții
Călătorește chiar și împotriva vântului,
Până la capătul lumii.
Cu mult mai presus
Este parfumul virtuții,
Decât cel a lemnului de santal, bujor,
Al lotusului albastru, sau iasomiei!
Mireasma lemnului de santal și bujor
Nu se propagă prea departe.
Pe când cea a virtuții
Se înalță până la ceruri.
Dorința niciodată nu-și va încrucișa calea
Cu cea a oamenilor virtuoși și vigilenți.
Propria lor strălucire îi menține liberi.
Cât de gingaș crește lotusul
În gunoiul de la marginea drumului.
Mireasma lui pură încântă inima.
Urmează-L pe cel Treaz
Și între cei orbi
Lumina înțelepciunii tale
Va străluci eclipsându-i, complet.
NESĂBUITUL
Cât de lungă este noaptea pentru cel ce veghează,
Cât de lung este drumul pentru călătorul ostenit,
Cât de lungă este rătăcirea prin nenumăratele vieți
A nesăbuitului ce ratează intrarea pe Cale.
Dacă drumețul nu poate găsi
Un Maestru sau un prieten care să-l însoțească,
Mai bine să călătorească singur
Decât să aibă compania unui nesăbuit.
"Copii mei, averea mea!"
Astfel se tânguie nesăbuitul.
Dar cum ar avea el copii sau avere?
El nu este nici măcar propriul său stăpân.
Nătângul ce știe că este nătâng
Este mult mai înțelept.
Prostul ce crede că este deștept
Este cu adevărat prost.
Poate lingura gusta supa?
Un prost poate trăi întreaga viață
În compania unui Maestru
Și tot ratează Calea.
Limba gustă supa.
Dacă ești vigilent în prezența unui Maestru
Acesta într-o clipă îți va arăta Calea.
Prostul este propriul său dușman.
Răul pe care-l face este propria sa nenorocire.
Cu câtă amărăciune suferă!
De ce să faci ceea ce vei regreta?
De ce să aduci lacrimile asupra ta?
Fă doar ceea ce nu vei regreta,
Și umple-te de bucurie.
Pentru o vreme nebunia nătângului
Are gustul dulce, dulce ca mierea.
Dar în final se transformă-n amar.
Și cu cât amar suferă apoi!
Luni de zile nătângul poate posti,
Hrănindu-se doar cu un fir de iarbă.
Dar chiar și așa el nu valorează nici cât un bănuț
Față de Maestrul a cărui hrană este Calea.
Laptele proaspăt se acrește în timp.
Astfel și răul nesăbuitului
Necesită timp pentru a-l ajunge din urmă.
Asemenea tăciunilor din foc
Răul mocnește în cel nesăbuit.
Orice învață un prost,
Devine și mai prost,
Cunoașterea îi zdrobește capul.
Pentru că atunci el vrea apreciere,
Un loc înaintea altor oameni,
Un loc deasupra celorlalți.
"Lăsații pe toți să știe ce-am făcut,
Lăsați pe oricine să mă caute pentru a-l îndruma!"
Asemenea dorințe are nesăbuitul,
Așa arată înfumurarea și mândria lui.
Una din căi duce către bogăție și faimă,
Cealaltă către Sfârșitul Drumului.
Nu căuta reputația,
Ci urmează-L pe Cel Treaz.
Eliberează-te!
ÎNȚELEPTUL
Înțeleptul îți spune
Unde ai greșit
și unde încă ai mai putea greși
Neprețuite taine!
Urmează-L, Urmează Calea.
Lasă-L să te purifice și să te învețe
Și abține-te să faci rău.
Lumea-L poate urî pe Maestru.
Dar oamenii buni Îl iubesc.
Nu căuta o companie proastă,
Nu trăi cu oameni cărora nu le pasă.
Găsește-ți prieteni ce iubesc adevărul.
Soarbe cu profunzime.
Trăiește în liniște și bucurie.
Înțeleptul se bucură în adevăr
Și urmează calea celor treji.
Fermierul își canalizează apa către pământul său.
Făurarul își cioplește săgețile.
Dulgherul își lucrează lemnul.
Înțeleptul își controlează mintea.
Vântul nu poate clătina un munte.
Nici laudele sau acuzele nu pot impresiona un Înțelept.
El trăiește în limpezime.
Ascultând adevărul,
Este asemenea unui lac,
Pur și liniștit și profund.
Nu dori nimic!
Unde există dorință,
Păstrează tăcerea!
Fericirea sau necazul
Oricare te-ar întâmpina,
Treci mai departe
Neatins, ne atașat.
Nu cere o familie, sau putere, sau avere,
Pentru tine sau pentru altcineva.
Își Poate dori un Înțelept să se înalțe pe nedrept?
Câțiva trec râul.
Majoritatea rămân împotmoliți pe țărm.
Ei se mișcă necontrolat într-o parte și alta pe mal.
Înțeleptul, urmează Calea,
Trece, dincolo de întinderea morții.
El renunță la calea întunecată
Pentru Calea Luminii.
El își părăsește casa, căutând
Fericirea pe drumul dificil.
Liber de orice dorință,
Liber de orice posesie,
Fără nici un loc întunecat în inimă.
Liber de orice atașament și poftă,
Urmând cele șapte lumini ale înțelepciunii,
Jubilând în propria-i libertate,
În aceasta lume Înțeleptul
Devine el însuși o lumină,
Pură, strălucitoare, liberă.
MAESTRUL
La sfârșitul drumului
Maestrul găsește eliberarea
De dorință și durere
Libertate fără înlănțuire.
Cei ce nu se atașează
Niciodată nu se adăpostesc într-un singur loc.
Asemenea lebedelor, se înalță
Și părăsesc lacul.
Se Înalță în aer
Și zboară pe o direcție nevăzută,
Fără a strânge, fără a acumula ceva.
Hrana lor este cunoașterea.
Ei trăiesc în afara spațiului.
Au aflat cum să fie liberi.
Cine-i poate urma?
Doar Maestrul.
Datorită purității Lui.
Asemenea unei pasări,
Se ridică în infinit
Și zboară nevăzut.
Nu dorește nimic.
Hrana Lui este cunoașterea.
Trăiește dincolo de spațiu.
Este liber.
El este un conducător de car.
Își strunește caii
Mândriei și ai simțurilor.
Chiar și zeii Îl admiră.
Lipsit de resentimente precum pământul,
Pur asemenea unui lac limpede,
Ferm asemenea unei coloane ce susține o poartă,
Este deasupra vieții și morții.
Gândurile Lui sunt calme.
Cuvintele Lui sunt liniștite.
Faptele Îi sunt liniștite.
El știe că este liber.
Maestru renunță la orice idei și credințe preconcepute.
El vede dincolo de orice început și sfârșit.
El taie toate legăturile.
Renunță la toate dorințele.
Rezistă tuturor tentațiilor.
Și se înalță.
Și oriunde trăiește,
La oraș sau la țară,
La munte sau câmpie,
El simte mereu aceeași mare bucurie.
Chiar și într-o pădure pustie
Se simte bine,
Pentru că nu dorește nimic.
MIILE
Decât o mie de cuvinte goale,
Mai bine unul singur care aduce pacea.
Decât o mie de versuri goale,
Mai bine un singur vers ce aduce pacea.
Decât sute de căi inutile,
Mai bine Calea Legii, aducătoare de pace.
Decât să câștigi mii de bătălii,
Mai bine să te cucerești pe tine însuți.
Atunci victoria este a ta.
Și nimeni nu ți-o poate lua,
Nici îngerii, nici demonii,
Nici raiul sau iadul.
Decât o sută de ani de venerație,
Decât o mie de ofrande,
Decât a renunța la mii de căi lumești
Pentru a câștiga merit,
Decât chiar a menține o flacăra sacră,
Pentru o sută de ani, într-o pădure
Mai bine o clipă de închinăciune
Celui ce s-a cucerit pe sine.
A te pleca în fața unui astfel de om,
Unui bătrân Maestru virtuos și sfânt,
Înseamnă a fi cuceritor peste viață,
Și frumusețe, putere și fericire.
Mai bine o zi petrecută în contemplație,
Decât o sută de ani de răutate.
Mai bine o zi de reflectare,
Decât o sută de ani de ignoranță.
Mai bine o zi de hotărâre,
Decât o sută de ani de trândăvie.
Mai bine să trăiești o zi
Întrebându-te
Cum răsar și apun toate pe lumea asta.
Mai bine să trăiești o oră
Aflând
Unica viață adevărată.
Mai bine să trăiești o clipă
Trăind viața adevărată.
RĂUL
Grăbește-te să faci bine.
Dacă ești încet,
Mintea, complăcându-se în stricăciune,
Te va prinde.
Alungă cele rele.
Iarăși și Iarăși, alungă-le,
Înainte ca necazul să te ajungă.
Învață-ți inima către facerea de bine.
Învață-o neîncetat
Și te vei umple de bucurie.
Un prost este fericit
Până ce propria-i răutate se întoarce împotriva lui.
Un om bun poate suferi
Doar până ce bunătatea-i înflorește.
Nu lăsa frâu liber slăbiciunilor tale,
Spunând, "Ce-mi pot face ele mie?"
Picătură cu Picătură se umple ulciorul.
Așa și nerodul devine plin ochi de prostie.
Nu-ți minimiza virtuțile,
Spunând, "Ele nu înseamnă nimic."
Picătură cu Picătură se umple ulciorul.
Astfel Înțeleptul devine plin de merit.
După cum negustorul bogat împreună cu servitorii
Evită străzile periculoase,
Tot astfel și omul ce iubește viața, evită otrava,
Ferește-te de pericolul prostiei și răutății!
O mână sănătoasă poate mânui otrava.
Inocentul nu vine să facă rău.
Dar precum praful aruncat împotriva vântului,
Răutatea se întoarce lovindu-l în fața
Pe necugetatul ce confundă puritatea cu murdăria.
Unii renasc în infern,
Alții în această lume,
Zeii în paradis,
Dar cel pur nu mai renaște.
Nicăieri!
Nici în cer,
Nici în mijlocul mării,
Nici în vârful munților,
Nu te poți ascunde de propria ta răutate.
Nici în cer,
Nici în mijlocul mării,
Nici în vârful munților,
Niciunde,
Nu te poți ascunde de propria moarte.
VIOLENȚA
Toate ființele tremură în fața violenței.
Toți se tem de moarte.
Toți iubesc viața.
Dacă te vezi pe tine în ceilalți.
Pe cine ai mai putea răni?
Ce rău ai mai putea face?
Cel ce caută fericirea,
Rănindu-i pe alții ce caută și ei fericirea,
N-o va găsi nicicând.
Căci fratele tău este asemenea ție.
Vrea să fie fericit.
Nu-l răni vreodată
Și când veți părăsi această viață
Amândoi veți găsi fericirea.
Niciodată nu rosti cuvinte aspre
Căci se vor îndrepta împotriva ta.
Cuvintele spuse la mânie rănesc,
Iar răul se întoarce.
Fii liniștit, fii tăcut,
Asemenea unui gong spart.
Cunoaște liniștea libertății
Unde nu mai există luptă.
Asemenea păstorului ce-și însoțește vitele în câmpie,
Bătrânețea și moartea te va însoți.
Nesăbuitul, în nebunia lui
Își aprinde focul
Care-l va arde într-o zi.
Cel ce-i face rău celui nevinovat,
Sau îl rănește pe inocent,
De zece ori va cade
In durere sau necaz,
Jignire, boală, sau nebunie,
Persecuție, sau acuze,
Pierderea familiei, nenoroc.
Fulgere din cer îi vor lovi casa
Și când corpul îi va fi doborât la pământ,
Se va ridica în infern.
Acel ce merge gol,
Cu părul încleiat, împroșcat cu noroi,
Ce mănâncă și doarme pe pământul gol
Și își unge corpul cu cenușă
Și stă în permanentă meditație
Atâta timp cât nu este liber de orice îndoială,
Nu va găsi Eliberarea.
Pe când cel ce trăiește curat și sigur pe sine,
În liniște și virtute,
Ce este fără necaz, ură, sau durere,
Chiar dacă îmbracă haine fine,
Dacă este un adevărat căutător,
Cu atât mai mare îi este credința.
Un cal de rasă nobilă și rară
Simte atingerea biciului.
Cine în această lume este fără pată?
Așa că asemenea unui cal nobil
Fii abil sub amenințarea biciului.
Arzi și fii chiar biciul!
Crede, meditează, privește.
Fii fără ură și răutate.
Menține Legea vie.
Și de întregul necaz, eliberează-te!
Fermierul își canalizează apa către pământul său.
Făurarul își cioplește săgețile.
Dulgherul își lucrează lemnul.
Iar Înțeleptul este stăpân pe sine.
BĂTRÎNEȚEA
Lumea este în flăcări!
Iar tu râzi?
Ești în întunericul cel mai adânc.
Oare nu vei cere lumină?
Căci ce este trupul
O păpușă colorată, o jucărie,
Dezmembrat, bolnav și plin de iluzii,
O umbră schimbătoare ce dispare.
Cât de fragil este el!
Bolnăvicios și muritor,
Se îmbolnăvește, moare și se descompune.
Ca orice lucru viu,
În cele din urmă dispare.
Ce sunt aceste oase albicioase?
Carapacea găunoasă și pleava unei primăveri de mult apuse.
Iar tu râzi?
Tu ești o casă de oase,
Carne și sânge pentru tencuială.
Mândria sălășluiește în tine,
Precum și ipocrizia, decăderea și moartea.
Glorioasele care ale regelui sunt sfărâmate.
Așa și trupul se întoarce în țărână.
Spiritul Pur este neschimbător,
Acest lucru, cel pur îl face cunoscut celui de asemenea pur.
Omul ignorant este ca o vită.
El crește în dimensiune, nu și în înțelepciune.
"În zadar am căutat constructorul casei mele
Prin nenumăratele vieți.
Nu L-am putut găsi..."
Cât de dificil este să treci prin viață după viață!
"Dar acum pot să Te văd, O Făuritorule!
Și niciodată nu-mi vei mai construi o casă.
Am sfărâmat stâlpii de susținere,
Am dărâmat acoperișul,
Am alungat dorințele.
Iar acum mintea mea este liberă"
Nu este nici un pește în lac.
Cocostârcul își întinde gâtul, stând nemișcat în apă.
Supărat este omul care în tinerețea lui,
A trăit desfrânat și și-a risipit norocul
Pală e strălucirea omului
Trist ca un arcuș rupt,
După ce toate acestea se nasc și trec în neființă.
SINELE
Iubește-ți Sinele și veghează
Azi, mâine, mereu.
În primul rând fii tu ferm pe Cale,
Apoi învață pe alții,
Astfel nimicești necazul.
Pentru a îndrepta ceea ce este strâmb
Trebuie mai întâi să faci un lucru greu de făcut.
Să te îndrepți pe tine însuți.
Tu ești propriul tău Stăpân.
Cine altcineva ar putea fi?
Fii propriul tău supus
Și descoperă-ți stăpânul.
Ți-ai hrănit cu încăpățânare
Propria-ți răutate.
Curând, acest lucru te va zdrobi,
Precum diamantul zdrobește piatra.
Prin propria-ți nesăbuință,
Vei fi adus atât de jos,
Cum nici dușmanului tău nu i-ai dori.
Tot astfel și plantele agățătoare înăbușe copacii.
Cât de greu este să-ți fii supus,
Cât de ușor să te pierzi,
În răutate și prostie.
Trestia Kashta moare când rodește.
Așa și nesăbuitul,
Disprețuind învățăturile celor treji,
Refuzându-i pe cei ce urmează Legea,
Piere când prostia lui înflorește.
Răutatea este a ta.
Necazul este al tău.
Dar și virtutea este a ta,
Precum și puritatea.
Tu ești izvorul
Întregii purități și impurități.
Nimeni nu-l purifică pe celălalt.
Nu-ți neglija niciodată datoria
Față de altul,
Oricât de dificilă ar fi.
Datoria ta este să afli care ți-e datoria
Și apoi, să te dăruiești ei
Din toată inima.
LUMEA
Nu trăi în lume,
Pentru distracții și vise iluzorii,
În afara legii.
Ridică-te și veghează.
Urmează Calea cu bucurie
Prin această lume și dincolo de ea.
Urmează drumul virtuții.
Urmează Calea cu bucurie
Prin această lume și dincolo de ea!
Consideră această lume
O himeră, un miraj.
Privește lumea așa cum este cu adevărat
Și moartea te va ocoli.
Hai, începe să privești lumea
Ca pe un car frumos colorat pentru regi,
Ca pe o capcană pentru nesăbuiți.
Cel ce privește astfel, devine liber.
Precum luna se strecoară din spatele unui nor
Și strălucește,
Tot astfel Maestrul trece dincolo de propria-i ignoranță
Și strălucește.
Această lume este în beznă.
Cum ar putea niște simpli ochii să vadă?
Cum ar putea păsările
Ce scapă din laț, să zboare către ceruri?
Lebedele se ridică și zboară spre soare.
Ce magie!
Obține adevărata victorie asupra armatelor iluziei
Și ridică-te și zboară.
Dacă iei în zeflemea lumea cealaltă
Și nu respecți Legea,
Dacă toate cuvintele tale sunt minciuni,
Unde se va sfârși necazul tău?
Nerozii nu fac elogiu dărniciei.
Zgârciții nu pot intra în rai.
Pe când Maestrul găsește bucurie în generozitate
Și fericire în propria-I răsplată.
Ba mai mult
Mai mare decât orice bucurie
Din cer sau de pe pământ,
Mai mare chiar decât stăpânirea
Oricărei dintre lumi,
Este bucuria Intrării pe Cale.
ÎNVĂȚĂTORUL
El este treaz.
El este victorios.
A cucerit lumea.
Cum ar putea El să piardă Calea,
El care este dincolo de orice Cale?
Ochii Lui sunt deschiși.
Pasul lui este liber.
Cine-L poate urma?
Lumea nu-i poate fi stăpână,
Și nu-L poate conduce după cum vrea ea,
Nici măcar capcana otrăvită a dorinței nu-L poate prinde.
El este treaz!
Zeii Îl invidiază.
El este treaz
Și găsește bucurie in liniștea meditației
Și dulceața renunțării.
Greu este să te naști,
Greu să trăiești,
Încă și mai greu este să ajungi să afli care este Calea.
Greu este să intri pe Cale, să o urmezi și să te trezești.
Totuși Învățătura este simplă.
Fă ceea ce este bine.
Fii pur.
La sfârșitul drumului te așteaptă libertatea.
Până atunci fii răbdător.
Dacă-l vei răni sau necăji pe un altul,
Înseamnă că nu ai învățat ce-i detașamentul.
Nu ofensa nici prin cuvinte, nici prin fapte.
Hrănește-te cu moderație.
Trăiește în Inimă.
Caută cele mai înălțătoare gânduri.
Fii stăpân pe tine, în conformitate cu Legea.
Aceasta este Învățătura simplă a Celor treji.
Poate ploua cu aur
Dar setea ta tot nu va fi potolită.
Dorința este de nepotolit,
Și ea sfârșește în lacrimi, chiar și în ceruri.
Acel ce dorește să se trezească,
Să-și distrugă dorințele
Bucurându-se.
Când e cuprins de frică, un om poate găsi un adăpost
În munți sau în păduri,
În crângul copacilor sacri, sau în mănăstiri.
Dar cum se poate ascunde el acolo de propria-i durere?
Acel ce-și găsește adăpost pe Cale
Și este însoțit de acei ce urmează Calea,
Ajunge să vadă Cele Patru Nobile Adevăruri.
Suferința,
Cauza suferinței,
Nobila Cale Octuplă
Și sfârșitul suferinței.
În cele din urmă el este salvat.
S-a scuturat de suferință.
Este liber.
Învățătorii adevărați sunt puțini și greu de găsit.
Fericită este casa unde intră un Învățător.
Binecuvântată este nașterea Lui.
Binecuvântată este învățătura Lui despre Cale.
Binecuvântată este Înțelegerea printre cei ce urmează Calea,
Și Binecuvântată este hotărârea lor.
Și binecuvântați sunt cei ce-L venerează
Pe omul ce se trezește și urmează Calea.
Ei sunt liberi de orice teamă,
Ei sunt cu adevărat liberi.
Ei au trecut dincolo de râul suferinței.
BUCURIA
Trăiește în bucurie
Și iubire,
Chiar și printre cei plini de ură.
Trăiește cu bucurie,
Și sănătate,
Chiar și printre cei necăjiți.
Trăiește în bucurie
Și pace,
Chiar și printre cei tulburați
Trăiește în bucurie,
Fără atașament,
Precum Cel Sublim.
Biruitorul seamănă ură
Căci cel ce pierde suferă.
Lasă la o parte câștigul și pierderea
Și găsește bucuria.
Nu-i foc mai mare ca pasiunea,
Nici o faptă rea nu-i ca ura,
Nici un necaz, precum despărțirea,
Nici o boală, precum pofta,
Și nici o bucurie, precum bucuria Eliberării.
Sănătatea, mulțumirea și încrederea
Sunt posesiunile tale cele mai valoroase,
Iar libertatea este cea mai mare bucurie a ta.
Privește în interior.
Fii liniștit.
Liber de orice frică sau atașament,
Cunoaște dulcea bucurie a Căi.
Cât de plăcut este să privești la Cei Nobili
Și să fii în compania celor Înțelepți.
Cât de lung este drumul celui
Ce călătorește cu un necugetat.
Dar oricine îi urmează pe cei ce urmează Calea
Își descoperă propria familie și se umple de bucurie.
Așa că urmează-L pe Cel Strălucitor,
Pe Cel Înțelept, pe Cel Treaz, pe Cel Iubitor,
Căci Ei știu cum să acționezi și cum să nu acționezi.
Urmează-I
Așa cum luna urmează drumul stelelor.
PLĂCEREA
Nu lăsa plăcerea să-ți distragă atenția
De la meditație, de la Cale.
Eliberează-te de plăcere și durere.
Căci în dorul de plăceri sau în durere
Există numai suferință.
Nu îndrăgi nimic, ca nu cumva să-l pierzi,
Ca nu cumva să-ți aducă necazuri și teamă.
Treci dincolo de plăcut și neplăcut.
Din pasiune și dorință,
Senzualitate și voluptate,
Răsare necazul și frica,
Eliberează-te de orice atașament!
Maestrul este pur și are ochii deschiși.
El spune numai adevărul și trăiește în adevăr.
El face mereu ce are de făcut.
De aceea este admirat și iubit.
Cu o minte hotărâtă și o inimă lipsită de dorință,
Tânjește după libertate.
I se spune uddhamsoto
"Cel ce merge contra curentului."
Când un călător ajunge în cele din urmă acasă
Dintr-o călătorie îndepărtată,
Cu câtă bucurie
Îl primește familia și prietenii!
Faptele tale bune
Te vor întâmpina ca pe un prieten.
Și cu câtă bucurie
Când vei trece din lumea asta în cea viitoare.
MÂNIA
Alungă mânia.
Alungă mândria.
Când nu ești înlănțuit de nimic
Treci dincolo de suferință.
Mânia este asemenea unui car ce gonește sălbatic.
Cel ce-și înfrânează mânia este adevăratul conducător de car.
Ceilalți țin doar hățurile.
Cu blândețea învingi mânia.
Cu generozitatea învingi zgârcenia.
Cu adevărul învingi minciuna.
Cuvântează numai în adevăr.
Dăruiește ce poți,
Să nu ai ură vreodată.
Acești trei pași te vor duce
În Prezența Divinității.
Înțeleptul nu amărăște pe nimeni.
El este stăpânul propriului corp
Și merge către tărâmul ne înlănțuirii.
El trece dincolo de suferință.
Acel ce caută perfecțiunea,
Să-și păstreze atenția mereu trează
Zi și noapte,
Până ce dorința va dispare.
Ascultă, Atula. Nu este ceva nou,
Este o veche zicală
"Ei te condamnă când nu vorbești deloc,
Te condamnă și când vorbești prea mult
Și când vorbești prea puțin."
Orice ai face, te vor acuza.
Lumea mereu găsește
O cale prin care să te laude și una prin care să te blameze.
Și acum și pe viitor.
Dar cine îndrăznește să acuze pe Omul
A cărui înțelepciune este mereu lăudată,
A cărui viață este virtuoasă și înțeleaptă,
A cărui Strălucire este asemenea aurului pur?
Chiar și zeii Îl admiră.
Chiar și Brahma.
Păzește-te de mânia corpului.
Stăpânește-ți corpul.
Fă-l să servească adevărului.
Ferește-te de mânia gurii.
Stăpânește-ți cuvintele
Lasă-le să servească adevărului.
Păzește-te de mânia minții.
Stăpânește-ți gândurile.
Îndeamnă-le să servească adevărului.
Înțeleptul este stăpân pe
Corp, cuvânt și minte.
El este Adevăratul Maestru.
IMPURITATEA
Tu ești ca o frunză galbenă.
Mesagerii morții te așteaptă.
Ești gata să călătorești foarte departe.
Ce vei lua cu tine?
Tu ești lampa
Ce luminează drumul.
Așa că grăbește-te.
Când lumina ta strălucește
Fără impuritate sau dorință,
Vei veni în tărâmul libertății.
Viața ta este gata să treacă.
Moartea te așteaptă.
Unde te vei odihni în drum?
Ce ai luat cu tine?
Tu ești lampa
Ce luminează drumul.
Așa că grăbește-te.
Când lumina ta strălucește în puritate
Nu te vei mai naște
Și nu vei mai muri.
Asemenea argintarului ce separă țărâna de argint,
Îndepărtează-ți propriile impurități
Puțin câte puțin.
Dacă nu, asemenea fierului mâncat de rugină
Propriile tale răutăți te vor devora.
Neglijate, sacrele versuri se pierd.
Căci frumusețea trece dacă nu este întreținută,
O casă neîngrijită sfârșește în ruină,
Iar o privire, dacă nu este vigilentă, dă greș.
În această lume și în cea viitoare
Există tot felul de impurități:
Când o femeie își pierde demnitatea,
Când un bărbat își pierde generozitatea.
Dar cea mai mare impuritate este ignoranța.
Eliberează-te de ea.
Fii pur.
Viața este ușoară
Pentru cel fără rușine,
Obraznic precum o cioară,
Un bârfitor răutăcios,
Încrezut, băgăreț, destrăbălat.
Viața este grea
Pentru omul ce neștiut încearcă
Calea perfecțiunii,
Cu puritate, detașament și energie.
Dacă ucizi, minți sau furi,
Comiți adulter, sau ai patima băuturii,
Îți sapi propriile rădăcini.
Și dacă nu te poți stăpâni,
Răul pe care-l faci, se întoarce împotriva ta
Într-un mod cumplit.
Poți dărui în spiritul luminii
Sau după cum dorești,
Dar dacă ții socoteala altuia, cum dăruiește,
Sau dacă dăruiește,
În cele din urmă îți vei tulbura liniștea.
Acestea sunt rădăcinile invidiei!
Distruge-le
Și bucură-te intr-o permanentă pace.
Nu există foc mai mare ca cel al pasiunii,
Nu există înlănțuire mai mare ca ura.
Iluzia este o capcană,
Dorința un râu învolburat.
Cât de ușor este să observi greșelile fratelui tău,
Cât de greu să dai piept cu tine însu-ți.
Strigi în gura mare greșelile altuia,
Dar le ascunzi pe ale tale,
Ca un pungaș ce-și acoperă o lovitură nereușită.
Insistând asupra greșelilor fratelui tău,
Înmulțindu-le pe ale tale,
Ești foarte departe de finalul călătoriei.
Drumul nu este prin în cer.
Calea este în inima ta.
Dar tathagathas,
"Cei ce au trecut dincolo,"
Au cucerit lumea.
Sun liberi.
Drumul nu este prin în cer.
Calea este în inima ta.
Toate lucrurile se nasc și mor.
Doar Cel Treaz, rămâne treaz pe vecie.
OMUL DREPT
Dacă-ți stabilești ce ai de făcut
Forțând lucrurile sau grăbindu-le,
Ratezi Calea Legii.
Cântărește în liniște
Ce este corect și ce nu.
Primește toate părerile cu egalitate de spirit,
Fără a te pripi, cu înțelepciune,
Respectă Legea.
Cine este înțelept,
Omul elocvent sau cel liniștit?
Fii liniștit,
Iubitor și neînfricat.
Trăncăne cu mintea.
Și prin corp cunoaște.
Căci părul alb nu-l face pe un om maestru.
Un om poate îmbătrâni în zadar.
Adevăratul Maestru trăiește în adevăr,
În bunătate și stăpânire,
Nonviolență, moderație și puritate.
Cuvintele delicate sau trăsăturile fine
Nu pot face pe cineva maestru,
Dar îl pot face gelos și lacom.
Doar când invidia și egoismul
Sunt dezrădăcinate din el,
Poate crește frumusețea .
Un om își poate rade părul
Dar continuând să mintă, să-și neglijeze munca,
Dacă nu renunță la dorință și atașament,
Cum poate urma el Calea?
Adevăratul căutător
Își înfrânge toată răutatea.
El și-a supus propria natură unui caracter pașnic.
El este un adevărat căutător,
Nu datorită faptului că se roagă,
Ci pentru că urmează Calea Legii Adevărate,
Nu are și nu aderă către nici o proprietate,
Este dincolo de bine și rău,
Dincolo de corp și minte.
Simpla tăcere, nu poate feri un om de ignoranță.
Dar cel ce pune la loc de frunte puritatea,
Cel ce vede natura celor două lumi,
Acela este un Maestru.
El nu rănește nici o ființă.
Și totuși încă nu există ceva
Care să te ajute pe Cale,
Nici ritualul, nici cărți de învățătură,
Nici întoarcerea atenției către sine,
Nici meditația adâncă.
Nimic din toate astea nu-ți poate conferi stăpânire sau bucurie.
O, căutătorule!
Nu te bizui pe nimic
Până ce nu vei ajunge să nu mai dorești nimic.
CALEA
Adevărata Cale este Nobila Cale Octuplă.
Există Patru Nobile Adevăruri.
Toate virtuțile constau în detașare.
Maestrul are ochii deschiși.
Aceasta este singura Cale,
Singura Cale ce-ți deschide ochii.
Urmeaz-o!
Păcălește dorința.
Urmează Calea până la sfârșitul suferinței.
Când îndepărtez spinii suferinței
Îți arăt de fapt Calea.
Tu ești cel ce trebuie să depui efortul.
Maestrul doar te îndrumă pe Cale.
Numai dacă meditezi
Și urmezi Legea,
Te vei elibera de dorință.
"Toate se nasc și mor."
Când înțelegi asta, ești deasupra suferinței.
Aceasta este Calea Strălucitoare.
"Existența înseamnă suferință."
Înțelege asta și treci dincolo de suferință.
Aceasta este Calea Luminii.
"Existența înseamnă iluzie."
Înțelege asta și treci dincolo,
Aceasta este Calea Clarității.
Ești puternic și tânăr.
Este timpul să te ridici.
Așa că ridică-te!
Ca nu cumva prin șovăială și trândăvie
Să ratezi Calea.
Stăpânește-ți vorbele.
Stăpânește-ți gândurile.
Niciodată nu-i permite corpului să facă rău.
Urmează aceste trei drumuri cu puritate
Și te vei regăsi pe tine însuți deasupra Unicei Căi,
Calea Înțelepciunii.
Trăiește în lume, Trăiește în întuneric.
Trăiește în meditație, Trăiește în lumină.
Alege unde să trăiești.
Lasă Înțelepciunea să crească.
Taie pădurea,
Nu și copacii.
Pădurea naște frică.
Doboară pădurea.
Doboară dorința.
Fii liber.
Când un bărbat dorește o femeie,
Mintea lui este legată,
La fel cum a unui vițel este legată de mama lui.
Smulge săgețile dorinței,
Precum ai smulge florile de liliac tomnatice.
Cel Treaz
Îți arată Calea Păcii.
Dăruiește-te Călătoriei.
"Aici îmi voi face adăpost,
Pentru vară și iarnă,
Și pentru anotimpul ploios."
Așa își face planuri nesăbuitul,
Ne acordând nici măcar un gând morții.
Moartea-l prinde pe cel
Ce, zăpăcit și distras de lume,
Se îngrijește doar de turma și copii săi.
Moartea-l duce departe
Precum potopul ce răpește satul adormit.
Familia nu-l poate salva,
Nici tatăl, nici fii lui.
Cunoaște acest lucru.
Caută înțelepciunea și puritatea.
Cât mai repede limpezește-ți Calea.
LA MARGINEA PĂDURII
Există plăcere
Și există extaz.
Uit-o pe prima în favoarea celei de-a doua.
Dacă ești fericit
În dauna fericirii unui alt om,
Ești pe veci înlănțuit.
Nu faci ce-ar trebui.
Faci ce n-ar trebui.
Ești nechibzuit și dorința crește.
Maestrul este Treaz.
Își supraveghează corpul.
În tot ce face discerne,
Și devine pur.
Este fără vină
Deși vreodată poate că și-a distrus
Mama și Tatăl,
Doi regi, un regat și tot ce era în el.
Deși regii erau sfinți,
Iar locuitorii regatului erau virtuoși,
Maestrul rămâne tot fără vină.
Cei ce-L urmează pe Cel Treaz
Sunt treji
Și zi și noapte ei veghează
Și meditează la Maestrul lor.
Pe veci treji
Ei păzesc Legea.
Ei știu care le sunt frații pe Cale.
Ei înțeleg misterul trupului.
Ei găsesc bucurie în toate ființele.
Ei se desfată în meditație.
Este greu să trăiești în lume,
Dar este greu să trăiești și în afara ei.
Este dificil sa fii singur printre cei mulți.
Cât de lung este drumul pentru călătorul
Ce rătăcește prin nenumăratele vieți!
Lasă-l să se odihnească.
Lasă-l fără să sufere.
Lasă-l fără să cadă în suferință.
Dacă este un om bun,
Un om credincios, onorabil și prosper,
Oriunde ar merge este bine primit.
Asemenea muntelui Himalaya
Oamenii buni strălucesc de la distanță.
Pe când oamenii răi se mișcă nevăzuți
Asemenea săgeților în noapte.
Stai.
Odihnește-te.
Muncește.
Singur cu tine însuți,
Neobosit.
La marginea pădurii
Trăiește-n bucurie,
Fără dorință.
ÎNTUNERICUL
Unii oameni refuză adevărul.
Alții își neagă propriile fapte.
Aceștia merg spre întuneric,
Iar pe lumea cealaltă suferă,
Căci ei greșesc față de adevăr.
Îmbracă roba galbenă.
Dar, dacă ești nepăsător,
Vei cădea în cel mai adânc întuneric.
Dacă ești nechibzuit,
Mai bine înghiți oțel topit,
Decât să mănânci bunătățile de zi cu zi.
Dacă poftești la femeia altui bărbat,
Riști să intri în necaz.
Liniștea ta se va duce.
Îți vei pierde onoarea.
Vei cădea în întuneric.
Mergând împotriva Legii,
Mergi către întuneric.
Plăcerile tale sfârșesc în teamă,
Iar pedeapsa Regelui este aspră
După cum un fir de iarbă ținut cu stângăcie,
Îți poate tăia mâna,
Tot astfel și renunțarea te poate duce către întuneric.
Căci, dacă în renunțarea ta,
Ești necugetat și nu-ți ții legământul,
Dacă hotărârea ta se clatină.
Nu vei găsi lumina.
Fă ceea ce ai de făcut,
Cu fermitate, din toată inima ta,
Călătorul ce ezită,
Stârnește doar praful drumului.
Mai bine nu faci nimic,
Decât să faci ceea ce este greșit.
Pentru că orice ai face, faci pentru tine.
Asemenea unui oraș de graniță bine păzit,
Păzește-te și tu din interior și exterior.
Nu lăsa nici măcar o clipă să treacă,
Ca nu cumva să cazi în întuneric.
Simte rușinea acolo unde ea există,
Frica doar în ceea ce este înfricoșător.
Vezi răutatea doar în ceea ce este demonic.
Ca nu cumva să greșești Adevărata Cale
Și să cazi în întuneric.
Vezi ceea ce este.
Vezi ceea ce nu este.
Urmează Adevărata Cale.
Ridică-te!
ELEFANTUL
Voi îndura cuvinte grele,
Așa cum elefantul îndură săgețile bătăliei.
Căci mulți oameni vorbesc cu răutate.
Elefantul îmblânzit merge la luptă.
Regele îl călărește.
Omul supus este Stăpânul.
El poate îndura cuvinte grele fără să se tulbure.
Decât un catâr,
Sau minunații cai Sindh,
Decât strașnicii elefanți de luptă,
Mai bine omul ce se poate stăpâni pe sine.
Nu călare pe aceste animale,
Va ajunge cineva în ținutul neumblat,
Ci doar prin sine însuși.
Strașnicul elefant Dhanapalaka,
Este sălbatic în perioada împerecherii,
Iar dacă este înlănțuit nu va mânca,
Amintindu-și de pădurea liberă.
Nesăbuitul este trândav.
El mestecă și se răsucește în somn,
Asemenea unui porc în cocină.
Așa va trăi viață după viață.
"Mintea mea obișnuia să hălăduiască,
Oriunde plăcerea, dorința sau pofta o călăuzeau.
Dar acum am îmblânzit-o,
O ghidez,
Așa cum cornacul își strunește elefantul."
Fii vigilent.
Fii martorul propriilor gânduri.
Elefantul singur se trage din noroi.
În același mod salvează-te singur din propria-ți trândăvie.
Dacă cel ce călătorește poate găsi
O companie virtuoasă și înțeleaptă,
Este bine să călătorească împreună cu bucurie
Și să treacă peste pericolele întâlnite.
Dar dacă tu nu poți găsi,
Un prieten sau un Maestru care să te însoțească,
Pleacă la drum singur
Asemenea unui rege ce a renunțat la regatul său,
Asemenea elefantului din pădure.
Călătorește singur,
Evită compania unui nesăbuit.
Nu lua cu tine și propriile-ți nelegiuiri.
Nu-ți căra și grijile.
Călătorește singur,
Asemenea unui elefant prin pădure.
Este bine să ai prieteni la nevoie
Și să împărtășești fericirea cu ei.
Este bine să fi făcut ceva bun
Înainte de a părăsi această lume
Și să lași necazul la o parte.
Este bine să fii mamă,
Sau tată.
Este bine să reziști dificultăților
Și să fii stăpân pe tine.
Oh, cât de bine este să te bucuri de viață,
Trăind cu onestitate și putere!
Iar înțelepciunea înseamnă fericire
Și libertate.
DORINȚA
Dacă dormitezi
Dorința crește în tine,
Asemenea lianelor în pădure.
Asemenea unei maimuțe în pădure,
Sari din copac în copac,
Ne găsind vreodată fructul
Dintr-o viață în alta,
Ne găsind vreodată pacea.
Dacă ești plin de dorință
Necazul tău crește,
Asemenea ciupercilor după ploaie.
Dacă îți înfrângi dorința,
Necazurile vor aluneca de pe tine,
Cum picăturile de apă alunecă de pe floarea de lotus.
Acesta este un sfat bun
Și este pentru oricine:
După cum iarba este smulsă din rădăcină ,
Seceră dorința,
Ca nu cumva nenumăratele morți, să te zdrobească,
Asemenea râului ce zdrobește stufărișul neajutorat.
Dacă rădăcina rămâne,
Un trainic copac va crește iarăși.
Dacă dorința nu este dezrădăcinată,
Suferința va crește din nou în tine.
Treizeci și șase de tendințe se reped înaintea ta!
Dorința, plăcerea, pofta...
Joacă-te cu toate acestea în imaginația ta,
Și te vor mătura.
Puternice tendințe!
Ele curg pretutindeni.
Puternice liane!
Dacă le vezi răsărind,
Ai grijă!
Smulge-le din rădăcină.
Plăcerile curg pretutindeni.
Tu plutești pe ele
Și te însoțesc din viață în viață.
Alergi ca un iepure de câmp hăituit,
Vânatul urmărit de dorință,
Hăituit din viață în viață.
O, căutătorule!
Renunță la dorință.
Scutură-te de lanțurile ei.
Ai să ieși din neclaritate
Către limpezime.
Limpezimea este bună.
De ce să alergi înapoi în neclaritate?
Dorința este ca o nebuloasă,
Iar oamenii spun, "Priviți!
Era liber.
Dar acum a renunțat la libertatea lui."
Nu există fier care să te poată întemnița,
Nici funie sau lemn,
Dar o poate face plăcerea
De a avea aur sau bijuterii,
Neveste sau fii.
Slabe legături,
Dar te trag în jos.
Oare le poți desface?
Există unii care pot,
Cei ce au învins lumea.
Părăsește dorința, urmează Calea!
O, sclav al dorinței,
Plutești dus de curent.
Mic păianjen, prins în propria-ți plasă.
Mai bine alungă-ți suferința prin a urma Calea.
Alungă ziua de ieri, de mâine
Și de azi.
Treci pe celălalt mal,
Dincolo de viață și moarte.
Îți fac necazuri propriile-ți gânduri?
Patima îți face probleme?
Păzește-te de pofte,
Ca nu cumva voile tale să devină dorințe
Și dorința să te lege.
Liniștește-ți mintea.
Reflectează.
Veghează.
Nimic nu te leagă.
Ești liber.
Ești puternic.
Ai ajuns la țintă.
Liber de pasiune și dorință,
Ai smuls spinii existenței.
Acesta este ultima ta reîncarnare.
Ești înțelept.
Liber de orice dorință,
Înțelegi cuvintele
Și sensul pe care-l capătă când sunt puse laolaltă.
Iar tu nu dorești nimic.
"Eu sunt Biruința,
Eu sunt Cunoașterea,
Toată Puritatea
Și Renunțarea".
"Nu doresc nimic.
Sunt liber.
Mi-am găsit Calea.
Pe cine voi numi Învățător?"
Darul Adevărului este dincolo de dărnicie.
Gustul Adevărului este mai presus de orice dulceață,
Bucuria Adevărului, mai presus de orice bucurie.
Sfârșitul dorinței este sfârșitul suferinței.
Nechibzuitul este propriul său dușman.
Căutând avere, se distruge singur.
Caută mai degrabă celălalt mal.
Buruienile înăbușe câmpul.
Și pasiunea otrăvește natura umană,
Și ura, iluzia și dorința.
Onorează-l pe cel ce este fără patimă,
Fără ură, iluzie și dorință.
Ceea ce-i dăruiești unui astfel de om,
Îți dăruiești ție,
Ba chiar mai mult.
CĂUTĂTORUL
Stăpânește-ți simțurile,
Ceea ce guști și miroși,
Ceea ce vezi, ceea ce auzi.
În toate lucrurile fii un Maestru,
În ceea ce faci, ce zici, ce gândești.
Fii liber.
Ești un căutător.
Te desfeți lăuntric, căci îți stăpânești
Mâinile, pașii,
Cuvintele și gândurile.
Te desfeți în meditație
Și solitudine.
Împacă-te cu tine însuți, fii fericit.
Tu ești un căutător.
Ține-ți gura.
Nu te slăvi singur,
Dar luminează Calea,
Căci ceea ce spui este dulce.
Urmează Adevărul Căii.
Reflectă asupra lui.
Fă-l sa fie una cu tine.
Trăiește-l.
El mereu îți va fi sprijin.
Nu disprețui ce ai primit,
Nu invidia ce au primit alții,
Ca nu cumva să-ți tulburi liniștea.
Mulțumește
Pentru ce ți-a fost dăruit,
Oricât de puțin.
Fii pur, niciodată șovăielnic.
Nu ai nici nume nici formă.
De ce îți lipsește ceea ce nu ai?
Căutătorul nu are regrete.
Iubește și bucură-te
Urmează Calea,
Calea liniștită, către tărâmul fericirii.
Căutătorule!
Golește vasul,
Ușurează încărcătura,
Pasiunea, dorința, ura.
Și navighează repede.
Există cinci la ușă,
Le dai la o parte și mai găsești cinci,
Mai sunt alte cinci pe care le poftești să intre.
Iar când alte cinci* au plecat
Eșuând pe țărm,
Căutătorul este numit oghatinnoti
"Cel ce a trecut dincolo."
Căutătorule!
Nu fi nechibzuit.
Meditează permanent.
Dacă nu, vei înghiți foc
Țipând: "Nu mai vreau!"
Dacă nu ești chibzuit,
Cum îți poți liniști mintea?
Dacă nu ai mintea liniștită,
Ce vei putea învăța vreodată?
Cum vei deveni liber?
Cu o minte liniștită
Intră în lăcașul singuratic, inima ta,
Și simte bucuria Căii
De dincolo de lume.
Privește în interior
Originea înălțării și decăderii
Ce fericire!
Cât de minunat să fii liber!
Este începutul vieții,
A stăpânirii și răbdării,
Este începutul prieteniei pe Cale,
Și a unei vieți active și pure.
Trăiește în Iubire.
Fă-ți datoria,
Pune capăt suferinței.
Privește cum iasomia
Își scutură florile ofilite.
Lasă să cadă dorința și ura.
Ești liniștit?
Potolește-ți corpul.
Potolește-ți mintea.
Nu dori nimic.
Cuvintele tale sunt cu măsură.
Ești liniștit.
Prin propriul efort
Trezește-te, Veghează.
Și bucură-te de viață.
Tu ești Maestrul,
Tu ești refugiul.
Așa cum un negustor strunește un cal de rasă,
Stăpânește-te pe tine însuți.
Cu câtă bucurie urmezi
Sfaturile unui Învățător.
Cu câtă liniște și siguranță
Te apropii de ținutul fericirii,
Inima Păcii.
Pururea tânăr,
Căutătorul ce a străbătut Calea,
Luminează deasupra întregii lumi.
Asemenea lunii,
Iese din nori,
Strălucește.
ADEVĂRATUL MAESTRU
Fără dorință,
Din toată inima ta
Oprește șuvoiul.
Când lumea se dizolvă
Totul devine clar.
Treci dincolo
Pe un drum sau altul,
Către țărmul îndepărtat,
Acolo unde lumea se dizolva
Și totul devine clar.
Dincolo de acest țărm,
Dincolo de celălalt țărm,
Dincolo de orice,
Unde nu există început,
Și nici sfârșit.
Mergi, fără frică!
Meditează.
Trăiește în puritate.
Fii tăcut.
Fă-ți datoria, cu răspundere.
Zilnic soarele strălucește,
Și războinicul în armura lui strălucește.
Noaptea luna strălucește,
Iar Maestrul strălucește în meditație.
Dar Cel ce este Treaz, (Buddha)
Strălucește în lumina spiritului,
Zi și noapte.
Un Maestru renunță la răutate.
El este senin.
Lasă totul în urmă.
El nu este ofensat
Și nici nu jignește pe cineva.
Niciodată nu răspunde cu răutate răutății.
Vai de cel
Ce ridică mâna asupra altuia,
Și cu atât mai rău
Pentru cel ce se răzbună.
Rezistă plăcerilor lumești
Și impulsului de a răni
Până ce suferința dispare.
Niciodată nu aduce ofensă
Prin ceea ce gândești, spui sau faci.
Slăvește-L pe Cel Treaz,
Ce-ți arată Calea.
Onorează focul sacrificiului Său.
Părul împletit, sau familia, sau casta
Nu fac din El un Maestru.
Ci adevărul și bunătatea,
Cu care este binecuvântat.
Părul tău este încurcat
Și stai pe o piele fină de căprioară.
Ce prostie!
Când în interior tu ești înăsprit de poftă.
Hainele Maestrului sunt zdrențuite.
Venele-i sunt ieșite pe tot corpul,
Emaciat,
Singur în pădure
El stă și meditează.
Un om nu se naște stăpân pe sine.
Un Maestru nu este niciodată mândru.
El nu-i bârfește pe alții.
Ne mărturisind nimic, ne lipsindu-i nimic.
El este fără teamă.
Nu tremură.
Nimic nu-L leagă,
Este liber în mod desăvârșit.
Astfel, taie
Cureaua(ura), chinga(lăcomia) și frânghia(falsa învățătură).
Slăbește legăturile.
Deschide ușa somnului
Și trezește-te.
Maestrul îndură
Insultele și tratamentul necorespunzător,
Fără a reacționa.
Căci spiritul Lui este o armă.
Nu este vreodată mânios.
Își respectă promisiunile.
Nu este confuz, este hotărât.
"Acesta este ultima mea naștere!", spune El!
Apa nu stă pe frunza florii de lotus,
Nici sămânța de muștar în vârful unui ac.
Dar El este neclintit.
Căci El a ajuns la sfârșitul suferinței
Și și-a aruncat povara.
El privește adânc în ordinea lucrurilor
Și le cunoaște natura.
Știe să discernă
Și astfel ajunge la capătul drumului.
Nu zăbovește
Cu cei ce au o casă,
Nici cu cei fără adăpost.
Nu așteaptă ceva,
Călătorește singur.
Nu rănește pe nimeni.
Nu ucide vreodată.
El trece cu dragoste printre cei fără dragoste,
Cu pace și detașament
Printre calici și mofturoși.
Răutatea cade de pe El,
Asemenea seminței de muștar din vârful unui ac,
La fel și pofta, ipocrizia, mândria.
Nu aduce prejudicii nimănui.
Chiar dacă spune adevărul.
Cuvintele lui sunt curate,
Niciodată aspre.
Orice nu-I aparține
Refuză,
Bun sau rău, mare sau mic.
Nu dorește nimic de la lumea asta
Și nici de la cea viitoare.
Este liber!
Fără dorință, fără îndoială,
Mai presus de judecată și necaz,
Mai presus de plăcerea simțurilor,
A trecut dincolo de timp.
Este pur și liber.
Cât de curat este EL.
Este luna clară.
Este serenitatea.
Este strălucirea.
Căci a depășit
Viață după viață,
Drumul murdar și înșelător al iluziei.
Nu tremură,
Nu are inima strânsă, nu este ezitant.
A găsit Pacea.
Cu calm
Părăsește viața,
Casa, plăcerea și dorința.
Nici un om nu-L poate reține.
Nici un zeu.
Nimic din toată această creație, nu-L poate reține.
Dorința l-a părăsit,
Niciodată nu se va mai întoarce,
Suferința l-a părăsit,
Niciodată nu se va mai întoarce.
Este calm.
Sămânța renașterii din EL
A murit.
A cucerit toate lumile interioare.
Cu ochii nepărtinitori
Privește pretutindeni
Suișurile și coborâșurile.
Și cu mare bucurie
Realizează că a terminat.
S-a trezit din somn.
Iar Calea pe care a apucat
Este ascunsă oamenilor,
Este ascunsă chiar și spiritelor și zeilor,
Prin virtutea purității Lui.
În El nu mai există ziua de ieri,
Nici mâine,
Nici azi.
Nu posedă nimic,
Nu dorește nimic.
Este plin de putere.
Neînfricat, înțelept, slăvit.
A supus toate lucrurile.
Privește prin virtutea propriei purități.
A ajuns la finalul drumului,
A trecut de râul nenumăratelor vieți,
Nenumăratelor morți.
Dincolo de suferința iadului,
Dincolo de marea bucurie a paradisului,
Prin virtutea propriei purități.
A ajuns la sfârșitul drumului.
Tot ce-a avut de făcut, a făcut.
Și acum este UNU-L.
* - Primele cinci sunt: egoismul, îndoiala, falsa spiritualitate, pasiunea și ostilitatea. Următoarele cinci sunt: atașamentul pentru cele doua tipuri de naștere, cu formă și fără formă, vanitatea, agitația mentalului ș ignoranța. Al treilea șir de cinci reprezintă: credința, vigilența, energia, meditația și înțelepciunea. Ultimul șir semnifică: lăcomia, ura, deziluzia, mândria și falsa învățătură.
SUS
